Program de vizitare  

Luni - Joi      08:00 - 16:30    
Vineri           08:00 - 14:00    
Sam-Dum     09:00 - 17:00    

  • Bratienii

    imageBratienii, ca sateni munteni instariti sunt mentionati in documente inca din secolul al XVI-lea, in inima Tarilor Romane, in judetul Arges.

    Mai mult despre Bratieni... 

  • Centrul de Cultura

    image Centrul Cultural este institutie publica de cultura, cu personalitate juridica, finanţata din venituri proprii si de la bugetul de stat care functioneaza sub autoritatea Consiliului Judetean Arges.

  • Activitati si proiecte

    imageVa prezentam activitatile Centrului de Cultura Bratianu: programele si activitatile culturale minimale prevazute pentru anul 2010.
    Aflati mai multe

  • Conacul Florica

    vila floricaConstruit in amintirea primei fiice a lui I.C. Bratianu – este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, pastrat foarte bine pâna în zilele noastre.
    ...

  • Tur Virtual

    imageDaca doriti sa revedeti sau in asteptarea vizitei la Conacul Florica va oferim un tur virtual al principalelor obiective.
    Mergi la turul virtu...

Conacul Florica Imprimare E-mail
CONACUL BRATIANU DE LA FLORICA

   Situat în comuna Ştefaneşti, judetul Argeş, conacul familiei Bratianu, numit ca şi satul în care se care se afla, Florica, în amintirea primei fiice a lui Ion C. Bratianu – este unul din cele mai frumoase domenii boiereşti din România, pastrat foarte bine pâna în zilele noastre ( cu exceptia obiectelor, mobilelor şi a cartilor din interior, risipite aiurea în anii regimului comunist).  Este conacul în care s-a nascut şi a trait cea mai importanta familie de oameni politici români, o adevarata dinastie civila care a dat tarii nu mai putin de trei prim-miniştri , dintre care primii doi – Ion si Ionel Bratianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne ( de numele primului legându-se razboiul Independentei, cel de-al doilea realizând – tot în urma unui razboi – Unirea din 1918 si reformele ce au stat la baza democratiei interbelice).

UN DOMENIU COMPLET

   Domeniul Florica – format din conac, ferma, capela, crama,gara şi chiar un observator astronomic , toate amplasate în mijlocul unui vast parc, înconjurat de podgoriile de la Stefaneşti, - este opera primilor doi Bratieni , Ion şi Ionel, tata şi fiu, care – fiind pasionati constructori , în special ultimul – au transformat o cocheta casa de administratie a mosiei într-o somptuoasa resedinta boiereasca, in care s-au luat importante decizii privind istoria noastra.
   Prima casa de la Florica a fost construita de Ion C. Bratianu in 1858, pe partea de mosie ce i-a revenit dupa succesiunea tatalui sau . Initial, Bratianu optase pentru mosia Tigveni, unde isi petrecuse copilaria, dar – la cererea fratelui sau mai mare , Teodor – a primit al treilea lot de mosii , ce cuprindea Florica , Malureni , Galesul – Bratieni , Leresti si Simburesti . Casa de la Tigveni, - “ mare si frumoasa , cu pridvor, ziduri groase, si un subteran raspunzand din iatac in padurea seculara “ – se pastreaza si astazi.
   Ion C. Bratianu ( 1821-1891) a vandut  o parte din celelalte mosii , dar a cumparat langa  Florica via numita Floreasca, vie care il va preocupa pana la moarte, ingrijind-o si exploatand-o dupa cele mai moderne retete. A fost multumit de optiunea sa pentru Florica, in detrimentul Tigvenilor care ii evocau copilaria.
   Construirea casei de la Florica a inceput in 1858, dupa ce Ion C. Bratianu s-a casatorit cu Pia Plesoianu, noua familie stabilindu-si caminul la tara. Dintr-o casa cu patru camere si o pivnita pentru vin, batranul Bratianu a construit un conac cu etaj si cu o frumoasa terasa deschisa .
   Ionel Bratianu isi amintea : “ Parintii nostri – chiar de la casatorie isi facusera din Florica asezamantul lor casnic. Datoriile politice ii obligau in diferite  imprejurari sa se mute la Bucuresti.  Doisprezece ani de minister si cursurile superioare ale liceului obigasera pe parintii nostri si pe copii sa-si petreaca in Capitala cea mai mare parte a anului . Totusi, pentru unii , ca si pentru altii, Florica era  vatra si cuibul adevarat . Aceasta o simteam intr-atata, incat fata de copiii  nascuti  la Bucuresti ramanea avantaj celor ce se nascusera la Florica si care aveau astfel o legatura mai mult cu dansa. Tatal meu , retragandu-se de la guvern, la inceputul anului 1869 ne instalaram la Florica , de unde in curs de sapte ani rareori si numai cate  unul din copii venea pentru cateva zile la Bucuresti  “ .

IONEL BRATIANU SI PASIUNEA DE A CONSTRUI

   Cat timp a trait “ Vizirul” (Ion C. Bratianu) casa a mentinut acel stil sobru, impus de gusturile sale simple . Cu greu , spre sfarsitul vietii , a fost convins de fiul sau Ionel, inginer impatimit de constructii , de necesitatea renovarii casei. Asa cum arata azi, intregul ansamblu de la Florica este rodul pasiunii de a construi a lui Ionel Bratianu care a rasturnat aproape tot ce a ramas de la tatal sau si care dintr-o casuta langa vie a facut o instalatie confortabila cu parc , ferma si chiar cu un observator astronomic .
   Amenajarile si constructiile pe care Ionel Bratianu  (1864-1927) le-a facut la Florica au durat din 1889 pana in 1925.  In aprilie 1889 , el a intocmit planul transformarii etajului casei, prevazand realizarea unei “ Sali de scrima , biliard, bal  si multe alte comedii “ , flancata pe stanga de “ salita, cabinet, odaie de toaleta, odaie pentru Tata, odaie de culcare si odaia parintilor” . In aprilie 1890 Ionel Bratianu va realiza si planul parterului . Planul va sta la baza marii renovari si extinderi a conacului din anii 1905-1912 sub directa conducere a arhitectului Petre Antonescu. Alaturi de casa lui Ionel Bratianu, Petre Antonescu va construi sediul Bibliotecii  Asezamantului “Ion I.C. Bratianu “ , edificiu care va detine – intre cele peste 30.000 volume ale sale – 5.000 de carti preluate din biblioteca conacului de la Florica .

CONACUL SE REFACE

   Dupa noile refaceri, conacul de la Florica prezinta urmatoarea structura interioara:
La parter : accesul se face prin doua holuri , unul principal, in fata , si altul de serviciu, in spate. Acestea incadreaza biblioteca si scara ce duce la etajul intai. Pe partea dreapta a conacului se afla un salon , odaia turceasca, sufrageria si un oficiu, iar pe stanga un studiou, dormitorul de musafiri, dormitorul lui Ion C. Bratianu ( pastrat nemodificat) , camara, sufrageria de personal, trei bai, o toaleta, o farmacie si un WC.
Etajul intai : cuprinde o mare terasa acoperita ( cu stalpi sculptati ), o terasa deschisa , doua dormitoare , trei bai, o toaleta, un WC, camera de lucru , camera menajerei si biblioteca .
In 1925, acoperindu-se terasa de la etajul intai , de pe acoperis s-a observat minunata panorama a Pitestilor intr-un splendid apus de soare. Acest moment a hotarat construirea etajului doi, care nu era prevazut in planul initial. Acesta , mai mult o mansarda, a fost construita de inginerul Iliescu in 1925, si cuprinde o terasa acoperita , camera razboaielor de tesut, camera pentru carti, camera de studiu a lui Ionel Bratianu , camera de rechizite, scara si podul mare.
   Constantin Argetoianu, care a vizitat Florica de mai multe ori, ne-a lasat o descriere foarte plastica a conacului familiei Bratianu : “ Noua infatisare a resedintei de la Florica e datorata impletirii a doua patimi : patima lui Ionel pentru constructii si aceea a sotiei sale Eliza pentru gradini. “

BIBLIOTECA UNICAT

   Din cele aproape 20 de camere ale conacului, se remarca prin bogata lor decoratie interioara ( plafoane sculptate, lambriuri ) bibliotecile de la parter si etaj , care – desi azi sunt aproape goale – impresioneaza pe orice vizitator. Biblioteca de la Florica a fost, prin colectiile sale de carti si reviste, una din cele mai importante din Romania . Constantin Argetoianu o socotea “ cea mai insemnata biblioteca particulara din Romania. “.
   In biblioteca lui Ion I.C. Bratianu se gaseau o mare diversitate de carti , dovada a vastei sale culturi ; ceea ce predomina sunt insa cartile de istorie si indeosebi cele ce se refera la trecutul neamului nostru. Colectia acesata este in unele privinte mai bogata si mai completa chiar decat colectia Academiei Romane .
   Cat a trait Ionel Bratianu , nimeni nu s-a atins de stocurile de la Florica ; dupa 1927, din biblioteca au fost mutate 5000 de volume in Biblioteca Fundatiei “ Ion I.C. Bratianu “ ; dupa 1948 biblioteca de la Florica a fost risipita si distrusa , doar o parte infima de carti fiind donata Academiei Romane si altor biblioteci.  Mii de volume au fost arse in parcul conacului timp de mai multe saptamani. Pe langa carti, biblioteca  si conacul  de la Florica mai detineau  o colectie rara : fotografiile familiei Bratianu .

IONEL BRATIANU SI FERMA SA

   A doua componenta de baza a ansamblului de la Florica o reprezinta ferma , situata chiar la intrarea in parc, pe partea stanga . Cladirea fermei este opera arhitectului  Petre Antonescu din anii 1905-1912 , fiind construita pe doua nivele in stil neoromanesc . Fermele de la Florica formeaza , prin cele patru laturi ale sale, o curte interioara in mijlocul careia se afla o fantana arteziana .  Dupa disparitia lui Ionel Bratianu ( 24 noiembrie 1927 ) , sotia sa Eliza, careia ii fusese lasat prin testament uzufructul proprietatii , a vandut ferma statului roman.

PARCUL CREAT DE ELIZA BRATIANU

   Remarcabil este si parcul conacului de la Florica ; nu fusese croit dupa un plan initial; o sosea care urca spre casa, alta care ducea la capela in serpentine , poteci care toate duceau undeva . La realizarea parcului , o contributie majora a avut si Eliza Bratianu , a doua sotie a lui Ionel , semanand flori de munte, flori de camp , a deschis privelisti largi doborand cativa arbori, a aruncat pe unde a putut pete de lumina ;

UNTUL INVIDIAT DE REGE

   Domeniul de la Florica este inconjurat de de sute de hectare de vita-de-vie , cu cultura careia s-a ocupat mai ales Ion C. Bratianu . Via constituia o importanta sursa de venit pentru familie . De asemenea, vila Florica mai producea pentru piata unt, branza si smantana de calitate superioara , apreciate chiar de regele Carol I care spunea : “ cu toate insistentele mele la fermele regale nu pot obtine untul de la Florica “.

MICA REPUBLICA A COPIILOR

   La conacul de la Florica, viata familiei Bratianu s-a desfasurat patriarhal, dupa regulile impuse de Ion C. Bratianu si respectate cu strictete. Momente importante in viata copiilor lui Ion si ai Piei Bratianu erau Craciunul  si sarbatorile de famlie la care participau toate rudele si prietenii.
   De fapt, Florica n-a fost niciodata o insula izolata; rude si prieteni i-au trecut adesea pragul; in 1922, Ionel  nu se putea inca smulge din lumea de miracole a copilariei sale de la Florica .
   Florica este in acelasi  timp  si conacul vizitat de cele mai importante figuri ale vietii politice romanesti , de la regii Carol I si Ferdinand I , la reginele Elisabeta si Maria, de la fratii Golescu, C. A. Rosetti , la maresalul Averescu , printul Barbu Stirbey , I. G. Duca , etc. Decizii importante privind  istoria tarii s-au luat in saloanele conacului de la Florica : s-au hotarat reforme majore, s-au alcatuit si destituit guverne , s-au fixat strategii in timp de pace si razboi, s-au realizat Independenta si Unirea Romaniei.

CAPELA BRATIENILOR

   O alta componenta a ansamblului de la Florica este biserica in care sunt inmormantati majoritatea membrilor familiei Bratianu . Situata pe un platou din dreapta parcului, la marginea padurii, capela Bratienilor – cu hramul  “Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul “ – a fost construita in anul 1898 dupa planurile arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy ( anterior, Ionel Bratianu adusese aici bisericuta lui Horea din Albac , care va fi mutata apoi la Olanesti  ) . Biserica a fost sfintita pe 19 mai 1921, in vederea translarii sicriului lui Ion C. Bratianu in noua capela, solemnitate ce a avut loc trei zile mai tarziu ; slujba a fost oficiata de mitropolitii Miron Cristea – primul patriarh al Romaniei – si Nicolae Balan al Sibiului ; ( la inceput, Ion C. Bratianu , decedat pe 3 mai 1891 , fusese inmormantat in parcul conacului, pe deal, intr-o cripta construita sub supravegherea lui Eugeniu Carada, langa Florica , primul lui copil , pe care o boala necrutatoare a rapit-o din sanul familiei in iarna lui 1865 . “ Durerea parintilor a fost grozava si niciodata stearsa ” isi aducea aminte sora ei , Sabina Cantacuzino .
   A doua inmormantare solemna ce a avut loc in capela de la Florica a fost cea a lui Ionel Bratianu , rapus fulgerator de o infectie a amigdalelor , la 24 noiembrie 1927.
   “La Florica, sicriul a fost asezat intr-un car tras de boi; in acea zi de iarna intunecoasa si cetoasa , convoiul, urmat de o mare multime de prieteni , autoritati si sateni, urca incet si jalnic dealul pana la capela …  Bratianu se ducea sa doarma somnul de veci dupa o viata atat de stralucita in istoria neamuluii sau , pe acelasi deal pe care ,  cu 63 de ani inainte , vazuse lumina zilei. Se nascuse la Florica in vremurile Romaniei vasale, , se odihneste in pace tot la Florica, dar in vremurile Romaniei intregite.”  ( I. G. Duca)
   Peste trei ani, la 22 decembrie 1930, Vintila Bratianu va fi si el coborat in criptele de la Florica ; Dinu si Gheorghe Bratianu, morti in inchisoarea de la Sighet, vor fi si ei depusi , peste ani, in capela  familiei .
   Dupa 1948, ultimul proprietar al conacului, Dinu Bratianu, a fost arestat, iar intreg domeniul a trecut in proprietatea statului care a distrus tot ce amintea de Bratieni, de la carti si obiecte , pana la mobilier .
   “Mecca liberalilor”, conacul de la Florica a intrat in istorie si gratie poetului Ion Pillat, care a scris multe poezii pe terasele sale .
   Conacul de la Florica merita vizitat de orice iubitor al istoriei noastre ; o vizita aici va fi pentru oricine o intalnire cu istoria insasi.
   “Florica nu era numai cadrul in care se evoca intreaga viata asa de dulce a copilariei , asa de vesela a tineretii, dar uneori mi se parea ca traieste , ca are un suflet plamadit din sufletele noastre ale tuturor, ale celor morti si ale celor vii . “ ( Sabina Cantacuzino).
 

Navigare rapida

Familia Bratianu
totul despre familie

Conacul Florica
povestea continua

CC Bratianu
un asezamant cultural

Activitati
si proiecte CCB

Sondaj de opinie

Ati vizitat Vila Florica?
 

Cine e online?

Avem 5 vizitatori online
RocketTheme Joomla Templates

Conacul Florica

Florica se afla la 7 km S-E de Pitesti. Municipiul Pitesti, cu peste 180.000 locuitori, se invecineaza cu dealul domol de la Florica, aflat in provincia istorica romaneasca Muntenia. Pitestiul se afla in inima Romaniei: 24°52' longitudine estica si 44°52' latitudine nordica.

Familia Bratianu

“ISTORIA NEPĂRTINITOARE, CEA CARE PURCEDE DIN MINTEA ŞI INIMA UNEI NAŢIUNI ÎNTREGI, VA PĂSTRA ÎN LITERE NEŞTERSE MEMORIA CELOR CARE ŞI-AU PUS NUMELE ÎN CAPUL TUTUROR ACTELOR MARI NAŢIONALE ŞI POLITICE ALE RENAŞTERII ROMÂNIEI : BRĂTIENII  “.
(Mihail Kogalniceanu)

Centrul de Cultura

Obiectul de activitate consta in realizarea unui program cultural care vizeaza integrarea in circuitul cultural a monumentului istoric, cunoasterea contributiei familiei Bratianu la dezvoltarea spiritualitatii romanesti, conservarea, restaurarea, valorificarea patrimoniului din administrare.
(c) 2008 - Digital Media Works