Ion C. Bratianu:  1821-1891

 -  fiul stolnicului Constantin Dinca Bratianu si al Anastasiei Tigveanu; a fost presedintele P.N.L. între 1875 – 1891, presedintele Consiliului de Ministri între 1876-1888, ministru de finante pentru putine luni în primul minister al Principelui Carol I  de la 11 mai 1866; redevine ministru de Finante în Cabinetul liberal de la 27 octombrie 1867. Împreuna cu C. A. Rosetti si  N. Kogalniceanu a format Coalitia de la Mazar Pasa, care ajunge la guvern în 27 aprilie 1867; de la 24 iulie 1876 conduce politica Romaniei timp de aproape 12 ani.


Dimitrie C. Bratianu: 1818- 1892
 
  -  este fratele mai mare al lui Ion C. Bratianu; în 1857 a fost ales deputat, ministru al afacerilor straine (ianuarie – martie 1859), ministru de interne (mai –iulie 1860), primar al capitalei (1866-1867), trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Constantinopol între 1878-1881.

Ion I. C. Bratianu :
 
-   Ion I. C. Bratianu este fiul cel mare al lui Ion C. Bratianu; s-a nascut la 20 august 1864 la Florica, Ştefanesti - judetul Arges.
 - Din 1895 s-a dedicat activitatii politice; a condus Partidul National Liberal din 1909 pana în 1927; a ocupat functii importante în stat:
              - Ministru al Lucrarilor Publice (1897-1899;1901);
              - Ministru de externe (1902);
              - Ministru de interne (1907);
              - Ministru de razboi;
              - Presedinte al Consiliului de Ministri (1908-1909; 1909-1910; 1914-1918; 1918-9191; 1922-1926; 1927).


 Vintila I. C. Bratianu :

   - s-a nascut la 16 septembrie 1867 la Florica, comuna Ştefanesti, judetul Arges fiind al treilea fiu al lui Ion C. Bratianu; în 1897 i s-a oferit Directiunea Monopolurilor Statului până în aprilie 1899; a mai fost: secretar general  la Ministerul de Finante, ministru de razboi (15 august 1916 - 20 iulie 1917) si de Finante, de la 24 noiembrie 1927 – 16 noiembrie 1928 a fost si prim-ministru.

     Dumitru si Ion au fost cei dintai dintre Bratieni care s-au afirmat ca adevarati fauritori ai Romaniei Moderne. În 1841 cei doi frati se aflau la Paris, dar cu gandul necontenit atintit spre tara lor. Amandoi s-au integrat puternic în  mediul social – politic parizian. Dumitru a fost intermediarul “Societatii studentilor romani” pe langa Edgar Quinet si de Lamartine. El îsi exprima astfel simtamintele: “Frumoasa e Romania noastra! Sa ne grabim caci ceasul Romaniei a sunat!”.
     Se apropia cel dintai moment de afirmare istorica a celor doi frati. Anul 1848 îl gaseste pe Ion C. Bratianu în randul celor care nu numai ca reclamau traiul liber si independent pentru cetateni si tara, dar l-au si dat poporului pentru un moment, ca dovada ca totul poate deveni realitate cand toti se vor pune la munca cu dragoste si credinta.
     Membri ai Comitetului revolutionar, ei s-au numarat printre artizanii procesului revolutionar care a fost initiat în Ţara Romaneasca. Ion Bratianu avea sa fie secretar al Guvernului provizoriu, iar în ultima parte a regimului revolutionar, prefect al politiei din Bucuresti; el a fost unul din fruntasii cei mai energici ai revolutiei muntene; în doua randuri a salvat regimul revolutionar ridicand multimile bucurestene în apararea sa.

     Poporul l-a poreclit “Firfirica”, deoarece, ca si moneda marunta purtand aceeasi denumire, era totdeauna pretutindeni prezent la momentul oportun! Dumitru Bratianu a fost trimis chisr în primele zile ale revolutiei la Pesta pentru negocieri cu conducerea revolutiei ungare; în luna august a fost mandatat – împreuna cu alti fruntasi ai revolutiei – pentru a pleda cauza revolutiei pe langa guvernul otoman.
     Au urmat anii exilului revolutionar, ani de maturizare politica. Bratienii au fost adversari ai actiunilor întreprinse de Ludovic Napoleon  Bonaparte. În timp ce Ion Bratianu era angajat în diverse actiuni conspirative, fiind implicat si într-un complot împotriva noului împarat, Dumitru a jucat un rol marcant în Comitetul Democratic European.
    În 1853, în contextul razboiului Crimeii, cu mult simt pragmatic si urmarind obiectivele fundamentale impuse de interesele natiunii, revolutionarii exilati romani printre care si cei doi frati Bratianu si-au reorientat pozitiile: Napoleon al III - lea a devenit un potential sprijinitor ce trebuia castigat. Astfel, Dumitru a dezvoltat legaturi cu oameni politici englezi, cu presa si cu Parlamentul britanic, în timp ce Ion – beneficiind de clementa imperiala în privinta condamnarii sale la detentie - a pledat cauza tarii sale. Din revolutionari, cei doi frati s-au transformat în abili oameni politici si dipolmati.
    La 1856 Ion era din cei care cereau ca romanii sa ia parte la lupta pentru a-si întemeia ei singuri rostul viitorului si acest tel nu l-a pierdut din ochi niciodata.
   “De acum înainte nici un obstacol nu poate exista ca sa ne împiedice a reconstitui Romania; locul nostru printre natiuni este de acum înainte însemnat, nu avem decat a-l lua.”
    De atunci Ion Bratianu a stat în capul miscarii nationale cu priceperea evenimentelor si cu desavarsirea faptelor. Fratii Bratianu au avut un rol de seama în constituirea statului national modern roman. În 1857 lui I.C. Bratianu i-a revenit cinstea de a provoca adoptarea motiunii în favoarea programului unionist. În anul urmator, Dumitru a întreprins un turneu politico-diplomatic în vestul Europei, pregatind cercurile conducatoare ale tarilor apusene cu apropiata realizare  a Unirii, iar la îceputul lui 1859, în zilele de 22 si 24 ianuarie, lui I.C.Bratianu i-a revenit un rol hotarator pentru tinerea majoritatii conservatoare sub presiunea multimii, iar apoi în  realizarea beneficei formule de compromis a dublei alegeri, contribuind astfel la fericita solutie a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza.
    Relatiile dintre noul domnitor si cei doi frati nu au fost din cele mai bune, ei gasindu-se pe pozitii diferite: cel dintai un liberal moderat, iar Bratienii pastrîndu-si orientarea radicala. În ultimii ani ai domniei se ajunsese la o stare conflictuala, Ion Bratianu fiind cel care  a desfasurat cu multa energie în Occident o propaganda ostila lui Alexandru Ioan Cuza. Tot el avea sa fie în inima complotului de înlaturare a domnitorului.  
    Ion Bratianu a fost ales pentru a pregati partea cea mai delicata a miscarii care izbucni la 1866 si care trebuia sa îndeplineasca opera de renastere. În acest an a solutionat delicata problema a succesiunii, prin convingerea principelui Carol de a accepta tronul vacant.
    In iulie 1876 s-a format guvernul condus de  I.C. Bratianu. A urmat cea mai rodnica perioada a vietii sale, cand timp de 12 ani a carmuit cu autoritate Romania în epoca numita a ’’viziratului’’. In aceasta etapa, Bratienii au condus Romania spre neatîrnare, au obtinut recunoasterea de catre mairle puteri a noului statut international si au lucrat cu eficienta la consolidarea ei pe toate planurile. În aceata etapa, cei doi frati au avut pareri diferite: Dumitru s-a aratat un adversar al implicarii necesare în razboiul din 1877, singura cale pentru a se obtine dobandirea neatarnarii,  apoi a ajuns chiar sa se alature opozitiei. În realitate, rolul sau istoric se consumase odata cu exilul revolutionar.
    Atunci cand s-a apropiat ora deciziunilor celor mari, cand a fost vorba de natiunea romana, I. C. Bratianu a fost cel care a înfrînt toate rezistentele, a împins pe toti înainte, a facut ca întreg poporul sa ia acel avant energic si plin de entuziasm. El a scris acea deviza a lui si a neamului nostru: „tot prin noi, iar nu dar de la altii”. Activitatea sa din timpul razboiului de independenta a fost extraordinara. A avut încredere în valoarea ostasilor romani. Se stie cata îngrijire a pus ca armata noastra sa poata trece Dunarea, sa poata fi aprovizionata cu toate cele de nevoie, munitie si hrana. Atunci era peste tot, îmbarbatand pe toti, aprizand flacara dragostei acolo unde parea ca se stinge, salutand coloanele care treceau la lupta, mîngîind pe cei loviti de pierderea vreunui ostas iubit, strangand mana taranilor care aduceau întariri celor ce purtau drapelul romanesc din izbanda în izbanda. Energia, îngrijirea, atitudinea lui au contribuit mult la victoriile noastre.
    Cand a sosit momentul solemn al Congresului de la Berlin, Ion Bratianu – cu ilustrul sau confrate Mihail Kogalniceanu – a facut falnica intrarea Romaniei  în mijlocul Congresului, cand amandoi s-au înfatisat nu ca unii care cersesc ceva, ci cu fruntea sus, ca trimisi ai regelui Carol. Acea energica si demna intrare în sanul Congresului a pus temelia respectului si încrederea Europei în noul stat roman.
    Dupa ce Romania a intrat în randul statelor europene, a început pentru Ion Bratianu o noua si imensa activitate pentru a întari pozitia dobandita si a asigura tarii mersul progresiv. El a dat un rost politicii statului roman, adica asezarea telului necontestat, clar si precis, si înfiintarea mijloacelor spre a-l ajunge.
    De la Ion Bratianu dateaza în Romania o politica externa, o politica economica, o politica comerciala, una sociala si una financiara; el a dat un avant imens activitatii nationale; întregul stat a capatat o impulsiune noua si necunoscuta. Au fost create asezaminte noi, puternice, scolile s-au înmultit, au fost înfiintate: Banca Nationala, casele de economii, creditele rurale, urbane si agricole. Regularea finantelor statului si echilibrarea bugetului, administrarea onesta si inteligenta a averii publice, dezvoltarea cailor ferate sunt opera lui Ion Bratianu.   
    Dar rolul istoric al Bratienilor în zidirea edificiului Romaniei moderne nu se încheiase. Randul avea sa vina dupa cateva decenii fiilor lui I. C. Bratianu: Vintila si Ionel. Astfel, în preajma primului razboi mondial, Ionel Bratianu a evidentiat necesitatea unor mari si decisive reforme în domeniul agrar si cel electoral; tot el a condus Romania cu multa dibacie în perioada de realiniere a tarii pe planul politicii ei externe, în momentele în care a trebuit sa aleaga calea primejdioasa, dar care fagaduia împlinirea nazuintelor nationale, spre o implicare a tarii în teribila înfruntare începuta pe plan european în vara lui 1914. El a fost conducatorul procesului de desavarsire a unitatii statale a Romaniei, cel care a stiut în perioada neutralitatii si mai ales spre sfarsitul ei, a negocia pretul national al intrarii tarii în razboi.
    În Consiliul de Coroana din 21 iulie / 3 august 1914 a prevalat opinia majoritatii în frunte cu primul ministru Ion I. C. Bratianu de a adopta pozitia de neutralitate. Dupa 2 ani de intensa activitate diplomatica desfasurata în cel mai desavîrsit secret, a urmat decizia Romaniei, la 14 / 27 august 1916 de a intra în razboi alaturi de Rusia, Franta si Anglia. În planul de campanie adoptat se stipula: “scopul general al razboiului ce vom întreprinde este realizarea idealului nostru national, adica întregirea neamului“. Cucerirea teritoriilor locuite de romani, ce se gasesc astazi înglobate în monarhia Austro – Ungara trebuie sa fie fructul razboiului”. 
    Iata cateva din gandurile lui Vintila Bratianu – fratele celui care fusese unul dintre artizanii Marii Uniri – legate de evenimentele din 1918: “generatia din care fac parte s-a nascut în Romania Robita, a trait în Romania Mica si sfarseste traiul în Romania Mare. Ea întruneste pentru prima oara în hotarele ei naturale tot neamul romanesc. Compusa din provincii pana azi despartite, ea trebuie sa-si refaca o viata adaptata acestor noi conditii si sa recapete timpul pierdut prin diferite piedici ce a întampinat”.   
    Asadar, dupa ce nazuintele natiunii s-au transformat în realitate, lui Ionel Bratianu i-a revenit rolul de stapan al vietii politice a tarii, chiar si cand era în opozitie. Este cel care a asigurat redresarea tarii si noua ei organizare. Lui i-a revenit principalul merit ca din teritorii disparate, venind fiecare din alte realitati, sa reuseasca un proces de unificare institutionala în paralel cu cea mai mare reforma agrara din istoria tarii, cu rasturnarea prin votul universal a unei ordine social – politice si sa faca sa fie adoptata Constitutia din 1923 ca act fundamental constitutiv a noii tari.    
    Bratienii - prin Ionel si Vintila - au realizat în aceasta perioada mutatii social – politice si agrare fundamentale, au redreasat econonia în mai putin de un deceniu. Meritele lui Ionel în politica externa sunt foarte mari. El a stat cu fruntea sus si nu a plecat capul, pretinzand ca marile puteri sa respecte un mic aliat. Atitudinea sa la Conferinta Pacii a fost edificatoare. De–a lungul timpului a actionat pentru construirea si mentinerea unui sistem de aliante pentru a asigura Romaniei un loc în comunitatea internationala.
   Longevitatea si vitalitatea politica a familiei Bratianu acopera întreaga epoca 1866 – 1947. De la gestul fondator al lui Ion C. Bratianu care îl aducea în 1866 pe principele Carol în tara, pîna la dizolvarea PNL  si arestarea sefului sau Dinu Bratianu, membrii acestei familii au ajuns sa se confunde în mentalul public romanesc cu purtatorii procesului de modernizare a tarii. Prin traditie de familie se explica poate si implicarea în viata politica interbelica a poetului Ion Pillat. Legaturile de sange cu Bratienii contribuiau la raspandirea capitalului simbolic al acestei ilustre familii a Romaniei moderne.   
            

  “ISTORIA NEPĂRTINITOARE, CEA CARE PURCEDE DIN MINTEA ŞI INIMA UNEI NAŢIUNI ÎNTREGI, VA PĂSTRA ÎN LITERE NEŞTERSE MEMORIA CELOR CARE ŞI-AU PUS NUMELE ÎN CAPUL TUTUROR ACTELOR MARI NAŢIONALE ŞI POLITICE ALE RENAŞTERII ROMÂNIEI: BRĂTIENII“.
                                                           (Mihail Kogalniceanu)